(sau Odiseea Spațială II reloaded despre un job la Cotidianul)

Se întâmplă deseori în viața de student să cauți cu elan jurnalistic un job. La început e bun orice. Nu tu pretenții la libertatea de exprimare, nu tu plată pentru orele suplimentare, nu tu primă de Paște. Ca orice muritor admis în cursa pentru un job la Cotidianul punct ro, mă vedeam deja mâncând sarmale cu Dinescu la petrecerea de Crăciun.

Mai întâi interviul cu redactorul-șef de departament. Redactorul-șef întotdeauna îți va lăsa impresia că totu-i numai lapte și miere, că adică venim și noi la serviciu de amorul presei și că nu ne batem capul cu prostii, sunt lucruri cu adevărat mai importante in viață. Aha, și dacă e bărbat  e de bon ton să aibă un strop de je m’en fish  și să fie atât de ocupat încât ți-a șters e-mailul tău cu cv-ul atașat pentru că nu-i mai ajung cei 6 M furnizați de Gmail. Dacă e o ea atunci impresionează repede cu ceva fițe.

Dacă sunt  redactori/reporteri/copywriteri/măturători/customer-support-eri sau orice altă trăznaie care rimează cu „luzări” (this was mean, i know) îi auzi cum se ceartă prin lifturi cu publicațiile concurente de pe palier:

- Voi ce tiraj aveți?

- Mmm…să fie vreun 5000…

- Jeeeeeeeeeesus Christ ! să vă fie rușine! Doar atât?

- Da’ voi cât aveți?

- Păi să tot fie vreun 8000!

Ea bineînțeles, flatată, ca mai toate domnișoarele din lift care au auzit discuția bondarului orgolios, cad iremediabil pe spate și-l admiră fără suflare.

Să revenim…interviul cu redactorul–șef:

- Nu e mare brânză monitorizarea presei…va fi o muncă de birou, avem câteva contracte cu NewsInu’ și Realitatea de unde putem prelua știri, programul de administrare al site-ului îl înveți într-o zi…Tu ai mai lucrat pe undeva?

- Dap….și urmează o serie de am făcut, am dres, am organizat, plus sunt capabilă să…, mi-ar plăcea să…, sper că această companie să-mi ofere orizontul de așteptări complementar cu exigențele personale…

Și bineînțeles, la final, vestitul: „But do you really want this job?” – „No shit, It’s something I’ve been dreaming of since  se potcovea puricele cu 7 oca de fier si se arunca în înaltul cerului” (couldn’t find a better translation)

La ceva vreme (nu foarte devreme ca să nu crezi tu că marele trust de presă nu are altceva mai bun de făcut decât să te angajeze pe tine) vine interviul cu resursa umană.  Aceasta din urmă nu-i necesar să fie acră sau înțepată, dar dacă sunt modalități de intimidare, ea se pretează la orice. Aaa, și întotdeauna e foarte serioasă ca să te facă să înțelegi că ai pătruns în baza NASA și că we only look for professionals…Nu risca un „Ce mai faceți” de complezență. „Muncim! Ce să facem?”. Okei, then…

Urmează aceleași bla-bla-uri de la primul interviu, doar că ambalate în poleiala de rigoare.

- Cum evaluezi acest job? Crezi că va fi unul responsabil?

- Really, do they expect you to answer: O să vin drogată, o sa vă sabotez site-ul pentru că de fapt sunt un terorist sub acoperire pentru  scurgere de informații către Jurnalul Național?    Da, cred că este un  job foarte responsabil și îl voi trata cu seriozitate.

- Cum o  să te împaci cu munca de birou? Nu va fi cam monoton?

- Actually, it’s god damn interesting copy-pasting via internet! N-aș zice că e monotonă, sunt aspecte pe care le poți exploata singur și depinde de personalitatea fiecăruia dacă știe cum să o facă. Interesant e cum te raportezi tu la lume, nu cum o lași pe ea să te controleze. (Hai că le-am zis-o!)

- Bun. Vreau să știu dacă te descurci în Photoshop? Ai fost tehnician până acum sau doar te-ai jucat acasă cu programul ăsta?

- În cv-ul meu scrie negru pe alb că nici una, nici alta. Dar presupun că vor fi doar câteva comenzi de crop și resize, nu cred că trebuie să șterg cearcăne la vedete sau să-i fixez nasul lui Michael Jackson pentru că nu e a glossy magazine, deși nu-i mare comedie nici asta.

- Ok…să te vedem la proba practică.

Peste câteva zile urmează proba în fața calculatorului cu vestitul redactor-șef care nu mai ieșea din ședințe de ocupat ce era și se bucura la 10 view-uri în plus pentru site ca un copil la Disneyland.

- Dați-i măi și ei să facă 3 știri și să modifice câteva poze. Tu ziceai că nu știi deloc nici una, nici alta, nu?

- Mă sperie uneori în ce hal te poate aduce atâta muncă în presă, vă fac eu un abonament la lecitină? Ziceam că mă descurc în Photoshop și că în presă am olecuțică de experiență, nu cred să fie problemă cu știrile…

Bun, hai că n-o mai lungesc….a urmat vestita probă de Select/Crop/Contrast/Brightness/Resize (that’s what they actually ment with: „But do you really know Photoshop?”) și un copy-paste cu talent de pe câteva site-uri  de specialitate urmate de Save/Publish…Save/Publish etc. Plus F5/F5/F5 la greu, ’cause programul de administrare rulează în reluare și numai dacă e gâdilat cu refresh din minut în minut.

La final, concluzia:

„Cum ți se pare ce facem noi pe aici? Crezi că o să te descurci?”

„ Well, mi se pare fain…cu ceva respect de sine nu cred că te intimidează nici un copy-paste, nici o resursă umană repede vărsătoare de sânge nevinovatu’ .”

„Ok! Rămâne să mai vorbești de salariu și dacă îți convine te așteptăm! ”

 „No shit, alt interviu?…Ok, bye! ”. „Bye”

Ieri zbârnâie telefonul. Era resursa umană foarte senină: „Credem că nu corespundeți cerințelor noastre, dar vă păstrăm în baza noastră de date. O zi bună!”

Vorba lui Andrei…aha, baza de date adică notepadu’ ăla la care dai delete ori de câte ori ai desktopu’ prea aglomerat ?

„What the fuck????” = ))))