(sau Odiseea Spațială II reloaded despre un job la Cotidianul)

Se întâmplă deseori în viața de student să cauți cu elan jurnalistic un job. La început e bun orice. Nu tu pretenții la libertatea de exprimare, nu tu plată pentru orele suplimentare, nu tu primă de Paște. Ca orice muritor admis în cursa pentru un job la Cotidianul punct ro, mă vedeam deja mâncând sarmale cu Dinescu la petrecerea de Crăciun.

Mai întâi interviul cu redactorul-șef de departament. Redactorul-șef întotdeauna îți va lăsa impresia că totu-i numai lapte și miere, că adică venim și noi la serviciu de amorul presei și că nu ne batem capul cu prostii, sunt lucruri cu adevărat mai importante in viață. Aha, și dacă e bărbat  e de bon ton să aibă un strop de je m’en fish  și să fie atât de ocupat încât ți-a șters e-mailul tău cu cv-ul atașat pentru că nu-i mai ajung cei 6 M furnizați de Gmail. Dacă e o ea atunci impresionează repede cu ceva fițe.

Dacă sunt  redactori/reporteri/copywriteri/măturători/customer-support-eri sau orice altă trăznaie care rimează cu „luzări” (this was mean, i know) îi auzi cum se ceartă prin lifturi cu publicațiile concurente de pe palier:

- Voi ce tiraj aveți?

- Mmm…să fie vreun 5000…

- Jeeeeeeeeeesus Christ ! să vă fie rușine! Doar atât?

- Da’ voi cât aveți?

- Păi să tot fie vreun 8000!

Ea bineînțeles, flatată, ca mai toate domnișoarele din lift care au auzit discuția bondarului orgolios, cad iremediabil pe spate și-l admiră fără suflare.

Să revenim…interviul cu redactorul–șef:

- Nu e mare brânză monitorizarea presei…va fi o muncă de birou, avem câteva contracte cu NewsInu’ și Realitatea de unde putem prelua știri, programul de administrare al site-ului îl înveți într-o zi…Tu ai mai lucrat pe undeva?

- Dap….și urmează o serie de am făcut, am dres, am organizat, plus sunt capabilă să…, mi-ar plăcea să…, sper că această companie să-mi ofere orizontul de așteptări complementar cu exigențele personale…

Și bineînțeles, la final, vestitul: „But do you really want this job?” – „No shit, It’s something I’ve been dreaming of since  se potcovea puricele cu 7 oca de fier si se arunca în înaltul cerului” (couldn’t find a better translation)

La ceva vreme (nu foarte devreme ca să nu crezi tu că marele trust de presă nu are altceva mai bun de făcut decât să te angajeze pe tine) vine interviul cu resursa umană.  Aceasta din urmă nu-i necesar să fie acră sau înțepată, dar dacă sunt modalități de intimidare, ea se pretează la orice. Aaa, și întotdeauna e foarte serioasă ca să te facă să înțelegi că ai pătruns în baza NASA și că we only look for professionals…Nu risca un „Ce mai faceți” de complezență. „Muncim! Ce să facem?”. Okei, then…

Urmează aceleași bla-bla-uri de la primul interviu, doar că ambalate în poleiala de rigoare.

- Cum evaluezi acest job? Crezi că va fi unul responsabil?

- Really, do they expect you to answer: O să vin drogată, o sa vă sabotez site-ul pentru că de fapt sunt un terorist sub acoperire pentru  scurgere de informații către Jurnalul Național?    Da, cred că este un  job foarte responsabil și îl voi trata cu seriozitate.

- Cum o  să te împaci cu munca de birou? Nu va fi cam monoton?

- Actually, it’s god damn interesting copy-pasting via internet! N-aș zice că e monotonă, sunt aspecte pe care le poți exploata singur și depinde de personalitatea fiecăruia dacă știe cum să o facă. Interesant e cum te raportezi tu la lume, nu cum o lași pe ea să te controleze. (Hai că le-am zis-o!)

- Bun. Vreau să știu dacă te descurci în Photoshop? Ai fost tehnician până acum sau doar te-ai jucat acasă cu programul ăsta?

- În cv-ul meu scrie negru pe alb că nici una, nici alta. Dar presupun că vor fi doar câteva comenzi de crop și resize, nu cred că trebuie să șterg cearcăne la vedete sau să-i fixez nasul lui Michael Jackson pentru că nu e a glossy magazine, deși nu-i mare comedie nici asta.

- Ok…să te vedem la proba practică.

Peste câteva zile urmează proba în fața calculatorului cu vestitul redactor-șef care nu mai ieșea din ședințe de ocupat ce era și se bucura la 10 view-uri în plus pentru site ca un copil la Disneyland.

- Dați-i măi și ei să facă 3 știri și să modifice câteva poze. Tu ziceai că nu știi deloc nici una, nici alta, nu?

- Mă sperie uneori în ce hal te poate aduce atâta muncă în presă, vă fac eu un abonament la lecitină? Ziceam că mă descurc în Photoshop și că în presă am olecuțică de experiență, nu cred să fie problemă cu știrile…

Bun, hai că n-o mai lungesc….a urmat vestita probă de Select/Crop/Contrast/Brightness/Resize (that’s what they actually ment with: „But do you really know Photoshop?”) și un copy-paste cu talent de pe câteva site-uri  de specialitate urmate de Save/Publish…Save/Publish etc. Plus F5/F5/F5 la greu, ’cause programul de administrare rulează în reluare și numai dacă e gâdilat cu refresh din minut în minut.

La final, concluzia:

„Cum ți se pare ce facem noi pe aici? Crezi că o să te descurci?”

„ Well, mi se pare fain…cu ceva respect de sine nu cred că te intimidează nici un copy-paste, nici o resursă umană repede vărsătoare de sânge nevinovatu’ .”

„Ok! Rămâne să mai vorbești de salariu și dacă îți convine te așteptăm! ”

 „No shit, alt interviu?…Ok, bye! ”. „Bye”

Ieri zbârnâie telefonul. Era resursa umană foarte senină: „Credem că nu corespundeți cerințelor noastre, dar vă păstrăm în baza noastră de date. O zi bună!”

Vorba lui Andrei…aha, baza de date adică notepadu’ ăla la care dai delete ori de câte ori ai desktopu’ prea aglomerat ?

„What the fuck????” = ))))

Mihaela Rădulescu a scris o carte despre lucrurile banale.  Această carte i-a întrecut pe Cărtărescu și pe Pamuk  cu vânzările nesperate și le-a mai și bătut obrazul prin ceainării cu dichis că domnii scriitori se exilează prin mansarde în loc să facă tumbe pe sticlă de dragul publicității.

Scriitoarea care a debutat cu lecții despre exfolierea pielii înainte de ședințele foto și must-have-ul iaurt de toate zilele pentru abdomenul plat, mărturisește rușinată că vedetismul vinde atât de bine în epoca de consum încât adevăratele valori șed prăfuite prin anticariate. Deși își reneagă modestă talentul literar, Mihaela se pregătește să meșterească iar condeiul pentru a scrie un roman cu oarece inspirații autobiografice.

Cu toții așteptăm înfrigurați replica pentru pasajul din Singur sub duș a lui Chișu. Sper totuși să nu se zgârcească cu prezentarea cărții și s-o lege într-o copertă de bun simț cu animal print și cristale Swarovski.

Dragi tovarăși și prieteni, zăvorâți bine ferestrele, înfundați geamurile cu pături și cuverturi, ferecați ușa podului și stați pitiți în lada patului vreo trei zile căci demnitarilor de peste hotare li s-a promis o excursie în eterna și fascinanta Românie, singura țară europeană în care gunoiul se ascunde sub preș cât ai zice „Nato”, iar panseluțele răsar vesele din oră în oră în fața Guvernului ca să descrețească frunțile nobile ale invitaților.

Homleșii care se jucau de-a țestoasele ninja prin canale să fie sigilați, cerșetorii de la Universitate să-și mute punctul de lucru pe la periferie, câinii vagabonzi să fie măturați de pe stradă, iar damele care trăiesc în desfrâu pe DN1 să-și ia liber câteva zile, până trece convoiul oficial. Serviciile secrete vă mai roagă insistent să circulați perpedes ca să nu incomodați traficul și în general să vă faceți că nu prea aveți treabă prin oraș pentru ca astfel să eliminați orice suspiciune de atentare la siguranța națională.

Dacă realitatea românească îi incomodează atât de mult de ce nu s-au gândit să pună la cale strategii militare și exploatări de petrol irakian undeva într-un luminiș de pădure asediată de mascați pe motocicletă și arcași ageri în elicoptere?  De ascuns veverițele și ursuleții din Buftea nu era mare brânză: îi trimiteam la picnic sau prin cluburi de fițe la agățat și lăsam privighetorile să vrăjească audiența cu cântice despre oropsitul ista de popor care o stat ca o platoșă dinaintea Occidentului, păzindu-l de vifornița Estului și a luptat eroic cu barbarii care vroiau să fure din grânarul țării.

Oricum, îi mulțumim lui Bush căci astfel avem și noi parte de o curățenie de primăvară în toată regula, cu tot cu mascarada slugărniciei și poleiala ieftină afișată la promenadă pe Calea Victoriei.

Scenariul e mereu același: presa dezinformează, induce în eroare, manipulează, controlează și, de cele mai multe ori, nu binevoiește să verifice informația din trei surse diferite. Halal a patra putere în stat. Moftangiii propun să punem frumușel metaforele la colț și să încercăm din răsputeri acel exercițiu sănătos al obiectivității de bun-simț. Adică să renunțăm la concepția profund mioritică a românului născut poet, căci prea s-au transformat toate reportajele de teren în rezumate de epopee, iar știrile de duzină în eseuri academice. Accident îngrozitor pe DN1, pac o trimitere cultă la Pirații din Caraibe, întâmplări misterioase la o mânăstire din Moldova, imediat intruziuni pertinente în Codul lui Dan Brown. Păi presă facem noi aicea sau ne apucăm de dezgropat legendele Olimpului și de măiestrit figuri de stil ca să flatăm onorat cititorul?

-          Man, ai citit Kant?

-          Nope…

-          Ești depășit…, nu avem ce discuta…nu știu dacă ai observat, dar în ultimul timp viața e așa de căcat…

Kant e un must have de vară-toamnă în Vama Veche.

Dacă nu-l ai la îndemână  e trendy și Cărtărescu sau Patapievici. Dimineața la o cafea pe malul mării cu ea diafană, neinițiată și credulă, Kafka te scoate ușor din încurcătură. Când ești cu băieții la o bere e cool să arunci așa o vorbă în treacăt despre Liiceanu, dar în orice caz nu exagera că s-ar putea să dai de bănuit. Mai bine ține-o una și bună că sistemul face și drege și pliază-te pe puțină atitudine revoluționară ca să nu ieși din uz. Imediat or să se strângă în jurul tău descendenții lui Che Guevara afectați că în țara asta nimic nu mai merge cum trebuie.

Toată această morgă trebuie și ea un pic exersată. Nu zic acum să fii enciclopedie, dar măcar câteva strofe celebre poți și tu să memorezi pentru serile de rokăit. Nu de alta, da’ vin tinerii ăștia din urmă cu forțe noi, enervați de platitudinea continuă și intrinsecă a vremurilor în care ne mișcăm și-ți iau fața intelectualicește vorbind, într-o discuție liberă la coadă la clătite. Nu ajunge să fi terminat politehnici și nave spațiale, mai trebuie dat și cu o spoială de cultură pe freză ca să-l ai pe vino-ncoa.   

Nu știu dacă stratul de jeg sau sarea cristalizată în plete te incomodează, dar  în orice caz dă bine. Vestimentația e destul de generoasă: fie îți pui vreo 3 fuste colorate de la bunica, 4 bluze și blugi pe dedesubt și atunci se cheamă că ești hippie, fie treci la treburi mai serioase și te înfășori ca o mumie din cap până-n picioare cu țoale negre și atunci poți să-ți zici rock-metal. Mă rog, cu accesoriile nu e mare scofală: brățări colorate de plastic sau împletite măcar până la coate, tatuaje de cel puțin 10 cm, obligatoriu în locuri ascunse, și, eventual, dacă te ține mai atârnă și vreun lanț gros de curea și buzunare. Dacă nu ai, îți aduc eu unul că Azorel  e cam furios și-l rupe în fiecare an.          

Mai întâi cuceresc muntele Olimpului, urcă treapta cea degrab ducătoare spre pierzanie a piedestalului, înșfacă medalia prețioasă și laurii de rigoare, murmură imnul național și lăcrimează in direct la tvr.  În Piața Universității frenezie infinită. În țară îi așteaptă un titlu de cetățean de onoare al orașului de provincie, o mână strânsă de primar, o decorație prezidențială, eventual un apartament în centru pentru județele mai cu stare, plus celebritatea care se întinde ca o formulă canceroasă și le ia mințile.

Toți încearcă măcar cu degetul un contract cu Nike, un zâmbet ștrengar pentru Dior, o rotație la 360° imposibil de posibilă pentru Adidas, un gol senzațional pe un card BRD.

Dar fotbalul se face cât ai zice pește. Să bat mingea pe maidan e floare la ureche, până la majorat învăț să dau gol cu capul de la mijlocul terenului. Mă știu cu ambiț mare, așa că la liceu mă înscriu în echipa județului și propun directorului să organizeze mai multe deplasări la București ca să intrăm și noi în rând cu lumea.

Tata, care știe ce pasiuni enorme a născut fotbalul în mine, va fi ușor de convins. Îmi dă bani pentru Facultatea de Sport  și aplic pentru specializarea Relații internaționale și Joc de echipă. Asta o să mă ajute pe viitor când o să-mi iau tălpășița spre cluburile din afară. În 2 ani visez tacticile de fundaș și mijlocaș, iar în al treilea mai zăbovesc un pic pe la bibliotecă să-mi intre în cap și cea de atacant și mă fac expert în lovituri libere. Pentru cornere vorbesc cu seminaristul să-mi trimită lucrarea lui de licență pe mail. La master fac  FIFA și stabilirea așezării tehnice pentru a exersa și activitatea de antrenor.

Pe urmă aplic la International Football Association Board la Oxford iar în UK trag  tare pe strategia “dezbină și cucerește”. La post-doc aplic în Italia că-i plină de fotomodele, după care vin în țară la echipa națională și imi pun pirostriile la insistențele mamei care nu mă vrea plecat de acasă, păcătuind în neștire.

Sunt deja un brand care vinde. Prafuri, glume fără perdea, vizite nocturne pe la dame de moravuri ușoare, divorțuri, presă, scandal, briliante și icre negre. Îi turbez pe ziariști, pe public, dar mai ales pe confrați cu descoperirile cele mai intime ale culiselor. Până la 25 de ani văd lumea  și în orice caz am gata vila de pe Coasta de Azur și propria mea linie de lenjerie pentru bărbați.

Mulțumesc  Beckham – m-ai învățat că viața merită trăită!

Clasa politică e turbată de acuza prezidențială. S-a mai glumit pe ici pe acolo în campaniile electorale, s-a mai lăsat cu cătuşe şi concedieri când îl luau nervii mai tare, dar niciodată nu s-a mers până la un aşa afront. Vizite nocturne, telefoane, bileţele, icre negre, descoperiri, dezvăluiri.

Presă, scandaluri, microfoane, sporuri de stres, maşini de lux, inundaţii, înzăpeziri şi aterizări cu elicopterul, în direct, în bătătura cetăţeanului de grija căruia nu dormim noaptea. Şi iar presa asta care ne hăituieşte zi de zi. Pe toate le-am suportat cu stoicism, la toate am plecat ochii jenaţi şi am băgat mâna şi mai adânc în sacul cu obligaţiuni şi încasări de partid pentru că ne ştiam şi fesul şi interesul. Dar una ca aceasta nu ne-a fost dat să auzim de la Decebal, la Dej şi până la tovăraşu’, să-i fie ţărâna uşoară că de la el am învăţat cum să scoatem industria în cămaşă curată şi agricultura în iţari noi la zile sărbătoare! Cum să vină dom’le un terchea- berchea care a pierdut flota la barbut să ne facă „zoaie-n geam”? Dacă noi suntem zoaie în geam atunci el e ştergător de parbrize! Na că i-am zis-o!

Nici unui demnitar nu i-a crăpat obrazul de ruşine că nu s-a autosesizat timp de 8 ani în toată mascarada CNSAS-ului şi a Curţii Constituționale care pică cu nasul în pahar şi veghează în continuare, fără nici un cartonaş roşu bunul mers al legilor. Nimeni nu s-a simţit stingherit că are un coleg ministru care mituieşte mama unei fetiţe de 12 ani ce poartă un ghips murdărit de aroganţa marilor demnitari care au impresia că îţi pot cumpăra şi sufletul. Nimeni nu s-a sfiit de doamna care se vrea pe scaunul Justiţiei deşi îşi trimite, ilegal, cunoştinţele să voteze în locul ei şi nu depune plângere la poliţie atunci când este ameninţată cu moartea pe motiv că nu vrea să-şi încarce harnicii colegi cu dosare anonime.

Cu toate acestea, mare fu supărarea deputaţilor de viţă nobilă, dezonoraţi, fără discernământ de şeful statului. Acum, distinşilor cavaleri ai mesei rotunde nu le mai rămâne decât să-şi facă sepuku, în direct la TVR ca să păstrăm datele istorice şi să spele astfel geamul de zoaie.

Ce-i drept şi eu m-aş fi supărat de un asemenea neadevăr. Preşedintele simpatic ca întotdeauna a fost chiar blând. Mai bine ne făcea zoaie în albia de porci ca să ştim una şi bună că am fost politically corecţi.

Sâmbăta trecută, într-o vilă discretă din Topoloveni, Argeş, foştii mari dregători ai ţării s-au întâlnit pentru a-şi împărţi socotelile partidului, discutând cu precădere o chestiune arzătoare pe ordinea de zi: resuscitarea politică a nefericitului ministru, prim-ministru, actual blogger căruia i se propun doar poziţii discrete pe motiv că e încurcat ilicit cu DNA-ul şi cu sora Justiţia. Atmosferă ostilă, colegi insensibili la rugămințile fiului risipitor şi ale avocatului apărării în persoana bunicuţei.

Ca să evite elegant o catastrofă de imagine în ajunul alegerilor, lui Năstase i se oferă un loc pe băncile bibliotecii Academiei, plus călimară şi condei din banii partidului pentru a scrie oferta electorală PSD. Cronicarul Grigore într-o ureche nu trebuie să fie necăjit din cauza colegilor nerecunoscători care vor să-l îngroape în hârţoage, lângă Cristoiu, mai ales că are acum ocazia să flirteze cu bibliotecarele şi să pregătească o revenire de proporţii.

Halatele de purpură preţioasă, au hotărât, de bunăvoie şi silite de jupânul Felix, să dizolve CNSAS-ul, pe motiv că a funcţionat neconstituţional în ultimii opt ani. Puterea coincidenţei ne face să înţelegem că, într-adevăr, sub presiunea anului electoral, deconspirarea arhivelor Securităţii devenea oarecum incomodă pentru majoritatea personajelor care se ştiau cu poliţia politică pe căciulă şi cu dosarul la purtător. Mai ales că şi Dinescu ăsta prea vorbeşte verzi şi uscate în loc să stea cu gâştele pe baltă la Dunăre şi să pună mâna pe condei să mai scrie o poezie. Lasă dom’le că onorabilul combate bine!

Inutil să facem pe naivii şi să dezbatem de ce taman acu’ a picat drobul de sare cu non-constituţionalitatea în capul magistraţilor de la Curte. Telenovela cu ordinul de la centru este atât de cusută cu aţă albă încât nu mai necesită explicaţii suplimentare. Surprinzător, un ingenuu pesedist are şi rezolvarea problemei: să funcţioneze stimabili organizaţia cu pricina, să investigheze cercetătorii cu înflăcărare dosarele prăfuite ale vechiului regim, dar să nu meargă până într-acolo încât să dea verdicte de turnător, securist sau torţionar. Să nu-şi permită la o adică să intervină în treburile statului căci înalţii demnitari au fost şi ei victime ale istoriei care au ciripit constrânşi de presiunile partidului. Să ne facem că trecem cu vederea şi să ieşim cu faţa curată din această Românie comunistă în care nimeni nu a văzut, nu a auzit şi nu a scris nimic.

Fără advertising în ziua de azi nu eşti om. Fără reclamă nu se cheamă că exişti nici tu, nici srl-ul tău de spirtoase din Urlaţi unde vinzi lichior rafinat de prune şi țigări aduse pe sub mână de fiul trimis să se realizeze peste hotare. Cu atât mai mult trebuie să-ţi dai silinţa să intri pe piaţă cu un brand serios şi un logo pe măsură atunci când copiii mai au de intrat la o profesională ceva, iar consoarta se plânge că statul nu mai dă nimic şi refuză să mai meargă la prăşit pe motiv că se emancipează. Cât priveşte modalităţile de promovare a produsului, ele trebuie să fie cât mai variate şi să asalteze consumatorul până în intimităţile lui cele mai ascunse.

Dacă îţi trânteşte uşa în nas tu intri ca doctorul pe fereastră şi îi dai în cap cu cafetiera şi cu prăjitorul de la Philips China (let’s fake things better), anunţându-l că este fericitul câştigător care consumă doar cafea preambalată şi pâine neagră cu seminţe. După care îl rogi respectuos să îţi plătească o sumă modică de câteva milioane – taxa de impozitare – chestii, socoteli, invenţii ale statului – că doar nu degeaba ai alergat şi tu cu sacoşa de rafie plină de chinezării prin zece cartiere. Şi cu asta se cheamă că am făcut afaceri onorabile monşer, oricum o dai, ambele părţi câştigă.

Dacă nu ai tras bine sforile să mergi cu produsul „internationally” şi rămâi să vinzi pe plaiuri mioritice, obiceiurile sunt la fel de vechi ca şi legenda. Reţeta care nu dă greş niciodată vine, păcatele mele, tot din partea femeii. Detergent, maşini, cafea, pixuri, ciocane, greble, mop, găleată de mop – într-un cuvânt cam tot ce întrezăreşte mintea ta poate fi vândut dacă asociezi produsului o tipă trecută pe la sală (dacă e în impas cu celulita, te mai ajută şi photoshopu’, nu te impacienta), preferabil blondă, semidezbrăcată spre nud, în orice caz sexy spre erotic. Lângă toate acestea e bine să fie trecute sloganuri cât mai simpliste, ridicole, imbecile care să le rămână încetăţenite ca “Dan – căpitan de plai” mai odinioară. Dacă rimează cu bere, săndele, dorele sau cu orice alte onomatopee în care să-şi regăsească instinctele animalice, efectul este garantat.

Evită pe cât posibil orice temă metafizico-spirituală şi să te ferească sfântul să scapi vreun neologism mai acătării. Vânzări zero barat or să-ţi aducă! Taxa auto şi elodia îi fremântă destul noaptea ca să le mai pui şi tu probleme de logică pe pachetele de biscuiţi.